Random Acts of Kindness Day

 Cand bunatatea oamenilor si bunele intentii nu au legatura (doar) cu prietenia

 

 

Am aflat de curand ca exista Random Acts of Kindness Day sau in traducerea romaneasca, Ziua Bunatatii Spontane. O sarbatoare neobisnuita si relativ noua, fiind  sarbatorita incepand cu anul 2005, pe data de 17 februarie, in SUA, si pe data de 1 septembrie, in Noua Zeelanda. La originile sarbatorii se pare ca se afla Josh de Jong, un neozeelandez care, trezindu-se intr-o zi in trafic, inconjurat de soferi nervosi, a considerat ca ar fi extraordinar sa existe o zi in an in care sa ne propunem sa facem fapte bune fara sa asteptam ceva in schimb.

Oricum, ideea faptelor bune fara a astepta rasplata este des intalnita ca motiv cultural, dar din pacate nu atat de des pusa in aplicare. Este una dintre acele idei care li se par grozave tuturor – generozitate, altruismul dau bine, nu?! – doar ca in momentul in care suntem pusi in situatia de a le pune in aplicare, invocam tot felul de motive pentru care nu facem pasul decisiv – e prea greu, ni se cere prea mult, presupune un efort prea mare, nu avem timp, chef si multe altele. Nu vorbesc in necunostinta de cauza, m-am aflat de multe ori in aceasta situatie si recunosc cinstit ca in unele dintre cazuri, faptul ca “imi complicam viata”, m-a determinat sa nu fac un gest care ar fi putut fi cu adevarat de ajutor. Doar ca intr-o buna zi, mi-am dat seama cat de mult conteaza un gest mic, ceva ce mi-e mi-ar cere putin timp sau efort, dar care ar face o diferenta uriasa in viata cuiva. Si din acea zi, am decis ca pot, din cand in cand, sa ajut pe cineva aflat la nevoie, chiar daca presupune un efort mai mare sau mai mic din partea mea. M-am gandit cat de multa bucurie voi aduce cuiva, dar si ce sentiment placut voi avea si eu, mai ales daca voi darui sau ajuta fara sa am o legatura deosebita cu persoana respectiva. Am realizat ce formidabil este sa ajuti chiar o persoana necunoscuta, care iti poate deveni apoi un prieten minunat. Despre cei pe care-i ajuti pentru ca mai apoi sa poarte toata viata povara recunostintei pe care cred ca ti-o datoreaza, vom vorbi intr-un articol viitor.

Dar vorbeam de Ziua Bunatatii Spontane si despre cum e sa faci bine dezinteresat. Chiar a doua zi dupa ce am aflat ca exista o astfel de zi, primesc pe seara telefon de la o vecina. Sa ne intelegem: nu o vecina de care sa fiu foarte apropiata sau fata de care sa fiu indatorata in vreun fel. Nici macar nu-mi este vecina de bloc. Este o tanara draguta, care sta in blocul invecinat si care are un baietel de varsta apropiata cu baiatul meu. Ne-am cunoscut in parc, plimband copiii, inca de cand acestia erau mici si ne tot distram ca se numeau la fel. Ca sa-I deosebim, le spuneam David mic (al meu) si David mare (al ei). Perioada de stat acasa cu cei mici le aduce impreuna pe mamici, preocuparile si subiectele de discutie fiind aceleasi, am creat legaturi mai mult sau mai putin trainice unele cu altele. Iar aceasta tanara si draguta doamna este una dintre mamicile cu care am ramas in relatii cordiale, dar nu mai mult.

Ca sa revin, raspund la telefon si vecina mea ma roaga, destul de agitata, sa o ajut cat se poate de repede, intr-o problema delicata, a carei rezolvare nu tinea de mine deloc. Adica, eu, la randul meu, ar fi trebuit sa apelez la alte persoane. In prima clipa, am ezitat, apoi, fara legatura cu sarbatoarea din ziua anterioara, mi-am zis: “De ce nu, pana la urma?! Mai mult decat sa ma aleg cu un refuz din partea diverselor persoane, ce ma poate costa?!”. Iar pentru ea insemna un mare, mare ajutor. Si iata-ma pusa pe dat telefoane, in timp record (pentru ca timpul de rezolvare era un factor esential!!!!), abordand cunostinte sau cunostintele cunostintelor. M-am straduit vreo doua – trei zile, primind refuz dupa refuz si pana la urma, deoarece ajunsesem la termenul limita, am sunat-o si i-am spus ca imi pare rau, dar nu am reusit. Dar ea tocmai rezolvase, pe alta cale, asa ca oricum nu a fost foarte dezamagita de raspunsul meu. Era foarte bucuroasa si mi-a multumit mult pentru ca incercasem totusi, sa o ajut.

De ce va spun toate acestea, daca tot nu am rezolvat nimic????? Da, intr-adevar, nu am rezolvat nimic pentru ea, in schimb, mi-am rezolvat mie ceva foarte important. Tot cautand printre prieteni si cunostinte, am constatat ca nu mai luasem de multa, nepermis de multa vreme legatura cu o prietena veche, care nu imi raspundea la telefon pentru ca nici nu mai aveam numarul de telefon corect. Am sunat la o alta prietena sa aflu numarul bun si am sunat din nou, dar nici acum nu raspundea. De ce? Pentru ca era plecata din tara! Ok, nimic neobisnuit pana acum. Doar ca era fix in acea tara straina de unde aveam eu nevoie de un vaccin pentru copilul meu…Incercand sa fac un bine cuiva, mi-am facut un bine si mie, in primul rand mie. Am reluat legatura cu prietena mea veche si am vorbit vreo ora la telefon. M-a asigurat ca la prima plecare, imi aduce vaccinul, ne-am adus aminte de vremurile de demult…a fost balsam pentru suflet!

Faceti un bine la intamplare! Nici nu stiti cand se va intoarce inmiit catre voi, cu toate binecuvantarile cuiva pe care l-ati ajutat fara sa aveti niciun interes! Doar asa, “for goodness' sake”! (Despre alte fapte bune pe care le puteti face, va invit sa aflati  consultand: http://www.itsybitsy.ro/50-de-fapte-bune-pe-care-le-poti-face-intr-o-singura-zi/#sthash.hKQcrngo.dpuf)