Transpiratie, efort si vaicareli sau femei vs barbati la gym

Efort fizic intens si o portie buna de umor involuntar la sala de gym!

Sunt fidela de cand ma stiu salii de gimnastica medicala sau de kinetoterapie, in termeni mai stiintifici. Un diagnostic pus din cea mai frageda copilarie m-a cam obligat sa fiu asa, iar in perioadele cand nu am fost, m-au durut si firele de par din cap :)!Asa ca, vrand-nevrand, merg de minim doua ori pe saptamana la gym, de vreo 10 ani, in acelasi loc, la o casa de sanatate, unde evident, ma stiu bine cu toata lumea, personal si clienti. Unii vin clar din motive medicale, altii, pentru intretinere sau chiar pentru slabit, desi nu este un centru de fitness. In sala de gym nu intra in acelasi timp mai mult de trei persoane, iar instructorii lucreaza cu fiecare persoana separat, in functie de forma fizica, varsta si probleme (medicale, de silueta sau de alta natura!).
In fine, de atata vreme, pot spune ca ii cam stiu pe cei care frecventeaza cel putin orele de gym, mai stam de vorba in timpul orei, mai povestim despre familii, copii, serviciu, vreme, evenimente curente. In tot acest timp, am intalnit in acest loc, indiferent de varsta si preocupari, oameni care veneau, lucrau atat cat puteau de bine si plecau, fiecare in ale lui. Pana vinerea trecuta cand am petrecut, la propriu, cea mai haioasa ora de gym din viata mea. Si credeti-ma, am termen de comparatie, tinand cont de faptul ca in vreo 45 de ani, cu perioadele de pauza (regretabile) despre care v-am spus, am mers la gym in cele mai variate locuri posibile si credeam ca am vazut cam tot ce era de vazut.
Asadar, merg vineri la gym, ajung putin in intarziere, incepuse ora de cateva minute. Observ ca am colegi noi, doi domni, unul cu ani buni mai tanar decat mine, fara probleme fizice vizibile, celalalt domn, mai in varsta, era clar in proces de recuperare a mobilitatii unuia dintre brate. Ma apuc de treaba mea, era clar ca nu voi lucra la fel cu niciunul dintre cei doi, incercam sa ma concentrez pe exercitiile primite, putin obosita, poate si putin absenta, cand aud…ufffff, ahhhhhhhhhhh, ahhhhhhhhhhhhh…mirrrrrrr…Am crezut ca s-a intamplat ceva , ca ii este rau unuia dintre cei doi. Ma uit in oglinda si nu mica mi-a fost mirarea cand l-am vazut…era tipul tanar…care parea in forma si cu toate la locul lor…se chinuia infiorator cu cateva exercitii de…incalzire. Ok, imi zic, poate ca e la inceput, poate are ceva probleme. Am invatat ca la kineto poti vedea tot felul de disfunctionalitati fizice, asa ca nu am comentat niciodata nimic. Si imi intorc atentia la treaba mea. Da???!!!! Sa credeti! Mai usor de zis decat de facut. Ca sa intelegeti, eu sunt o persoana foarte atenta la mediu, uneori usor de distras, mai ales atunci cand sunt obosita. Iar exercitiile de gym, daca vrei sa le faci cu vreun folos, trebuie sa treaca prin minte! Adica sa fii atent la ele, sa te concentrezi. Nu ma puteam concentra deloc in zgomotul de fond respectiv. Tanarul in cauza scotea sunete de halterofil in plin antrenament, de Silvester Stallone in rolul lui Rocky Balboa. Ma tot uitam in oglinda la el, era chiar in spatele meu si era plin de elan si energie! Nu avea habar ce spectacol gratis ne oferea! Acum, stiu si eu ca oricine merge la vreun fel de sport suficient cat sa afle regulile de baza, ca respiratie e foarte importanta. Dar nici chiar asa! Dragilor, credeti-ma, am avut reprezentatie! Lucram si ma straduiam in acelasi timp sa nu rad. Ma uitam in spatele meu, in oglinda si schimbam din cand in cand priviri complice cu instructorul care si-a dat seama de “problemele” mele si abia se abtinea. Intre timp, tanarul trecuse la exercitii cu ganterele de 1 kg pe fiecare brat, iar sunetele se intetisera! Era muuuuuult mai greu! Pe masura ce exercitiile se schimbau, iar dumnealui probabil ca era mai obosit, spectacolul sonor era mai in toi. Curgeau apele pe el mai ceva ca la sala de forta, iar sunetele…de la o vreme, lasasem imaginatia sa zboare si n-as vrea sa va spun la ce ma gandeam…oricum, decat cu asa partener, mai bine singura si linistita, ca mi-era greu oricum sa-l suport chiar si pe durata unei ora de sport. Ce m-a mirat cel mai tare era ca nu avea nicio idee cat este de penibil si cat de mult ne deranjeaza. Cat de disproportionate erau vaicarelile fata de dificultatea exercitiilor. Stiu cum arata oamenii care se lupta la propriu pentru recuperare si mai stiu ca la gimnastica medicala NU se lucreaza decat pana la limita durerii. Nu e ca la sala de forta, pe principiul “garda moare, dar nu se preda!”.
In sfarsit, gata ora. Multumim pentru ajutor si rabdare instructorului, ne luam “la revedere!” si plecam fiecare in treaba lui. Pe drumul spre casa ma gandeam la cat de inspirata a fost natura sa lase in seama femeilor lucrurile esentiale mersului inainte al omenirii. N-as vrea nici sa-mi imaginez cum ar fi fost daca un astfel de domn ar fi trebuie sa doneze sange sau sa aduca pe lume un copil.