Love is in the air - part one

Dragostea mereu prezenta

“Love  is in the air” - Nu cred ca e cineva care sa nu fi auzit macar o data aceasta celebra expresie foarte cunoscuta si cantata, prezenta in filme si seriale TV, pe cadourile de Valentine’s Day sau pe tricouri. In special primavara, cand toata natura se trezeste, cand miroase a flori si se aude cantec de pasari, toti ne gandim zambind: “

Da, acesta e anotimpul dragostei!” (ca in “Bambi”). Si ne amintim cu placere indragostelile noastre sau (re)traim nebunia indragostelii alaturi de cei care trec pentru prima data prin aceasta experienta. Ne uitam, in special, la cuplurile de tineri, cu nostalgie in priviri. Pentru ca avem senzatia ca lucrul acesta se intampla celor tineri, ca indragosteala te loveste in anumite intervale de varsta, in afara carora e “nelalocul sau” sa se intample un astfel de fenomen. Cu alte cuvinte, traim cu impresia si suntem dispusi sa acceptam ca e potrivit sa te indragostesti undeva la inceputul adolescentei si ca oricum, odata ce te-ai casatorit, pofta de indragosteala s-a dus (sau nu mai este acceptabila/inteleasa). Am uitat sau poate ca nu am trait noi insine vreodata o indragosteala la varsta gradinitei. Si, da, nu cred ca am putea intelege daca bunica de 80 de ani ar trai o poveste de dragoste sau ar suferi din aceste motive. Adica, mai bine de artrita decat de…inima! Cu atat mai putin ne-am astepta la indragosteala adevarata (din aceea cu fluturi in stomac!!!) la copii. La copii mici, de gradinita! Pai, cum asa?! Doar copiii nostri traiesc si se dezvolta care niste flori rare, intr-un bol de sticla, animati numai de sentimente copilaresti! Hi, hi! Si daca intr-o zi, noi, parintii, descoperim ca NU e asa? Daca descoperim ca sunt si ei oameni ca si noi si ca fiorul dragostei isi poate face aparitia la orice varsta. Imi amintesc de fiul meu, pe cand abia implinise un an si jumatate. Un bursuc descoperind lumea, incet, incet. Scotea cateva cuvinte cat sa-si faca intelese sentimentele de toate felurile. Si cum venise vremea rece, incepuse sa mearga diminetile la plimbare prin mall-ul din apropiere. Iar intr-o zi, a intalnit-o pe…ea. Putin mai mare decat el, frumoasa si jucausa. Se numea Ana. S-au intalnit intamplator, de cateva ori. Iar el…el a ajuns sa le strige “Ana” pe toate fetitele pe care le intalnea, inclusiv in vacanta de vara care a urmat (adica peste vreo jumatate de an!). Toate fetitele, de orice varsta, cu care se juca, erau “Ana”. Tot Ana ne-a “ajutat” sa luam antibioticele scarboase la gust in acea iarna, cand am facut febra mare si a fost musai sa luam. Nu deschidea gura decat atunci cand puneam mana pe telefon si mimam o conversatie cu Ana. Era atat de mic incat il puteam pacali in acest fel! Cum ar fi putut Ana sa afle ca el nu este suficient de curajos sa inghita siropul nesuferit??? Si il inghitea. De atunci, dragul de el a facut tot felul de pasiuni pentru diverse fetite, pasiuni care pe cat de neasteptat au aparut, pe atat de neasteptat au si disparut. Dar va asigur, traite la intensitate maxima! Pana acum. Acum, cand are cinci ani, incepe sa-si constientizeze altfel sentimentele. Odata cu procesul de maturizare intelectuala, cognitiva, vin si schimbarile sufletesti, emotionale, corespunzatoare. Un prieten psiholog imi spunea ca nu ma pot astepta la o maturizare unilaterala. Stiu ca noi am vrea copii superdotati, dar supercuminti (din toate punctele de vedere)! Dar se pare ca asta nu se poate. Iar sentimetele de iubire, de indragosteala, vin si ele la pachet cu maturizarea, chiar daca e o maturizare de cinci ani. Se pare ca la cinci ani, fiul meu s-a indragostit de o fetita (tot mai mare decat el) si care nu raspunde sentimentelor sale. Mai mult, e atat de ingrozita de el, incat il evita. El incearca sa participe la toate activitatile in care este implicata si ea, iar ea vorbeste cu adultii responsabili de respectivele activitati sa o aseze departe de el. Iar daca spatiul nu-i permite sa se distanteze fizic, cel putin se retrage intr-o tacere care pune clar o bariera peste care nu se poate trece usor. Iar tanarul indragostit, aflat in suferinta, nu stie ce motive sa mai gaseasca pentru a intra in vorba cu ea. Cadou de Martisor, cadou de ziua ei, invitatie de 8 Martie la o prajitura. Iar ea, politicoasa, multumeste si pleaca. Evident ca a trebuit sa-i explic baiatului cum stau lucrurile: ca o fata nu poate fi asaltata, daca ea nu vrea, ca “NU” inseamna intotdeauna “NU” si nu putem forta pe nimeni sa ne iubeasca, ca trebuie sa respectam deciziile fiecarei persoane, ca in viata mai suntem si respinsi… si cate si mai cate. A inteles, dar dragostea nu a trecut. Ba chiar as spune ca e din ce in ce mai puternica, pe masura ce respingerea e mai ferma. Acum isi face freza in fiecare dimineata, in oglinda, dupa ce am reabilitat pieptanul folosit mai mult la pieptanat plusurile, se da cu parfum, are mare grija cu ce se imbraca. Recunoastem manifestarile, toti am trecut prin asta. Il sprijin, dar fara sa-l incurajez sa insiste. As vrea sa inteleaga faptul ca in viata lucrurile mai sunt si asa, impotriva vointei noastre. Dar nicio clipa nu m-am gandit sa nu-i validez sentimentele. Chiar daca are cinci ani, asta nu inseamna ca nu sufera! Stiu cat de tare ne doare cand iubim si nu ni se raspunde la fel! Cum as putea sa-i spun ca asta e o prosteala copilaresca si ca marea, adevarata iubire vine undeva, intr-un viitor indepartat…Chiar asa? Nici vorba! Ne indragostim fara sa vrem, uneori de cine nu trebuie sau de cine nu ne vrea si asta e situatia. Fara limita de varsta! E ca o raceala care circula sezonier si care poate sa afecteze pe oricine! Voi reveni, mai am multe de povestit! Dar pana atunci, pentru suflete voastre mereu tinere, doua melodii minunate:

“Elle court, elle court,

La maladie d'amour,

Dans le coeur des enfants

De sept à soixante dix-sept ans.”

Michel Sardou

https://www.youtube.com/watch?v=NNC0kIzM1Fo

https://www.youtube.com/watch?v=dGvN3seTy7c